© Ciotlos Marian

Povestea Craciunului

Câţi dintre dv. ştiu cum am ajuns de fapt să sărbătorim Crăciunul? Crăciunul este în zilele noastre un timp al magiei, al generozităţii şi al iubirii. Este perioada în care aproape întreaga suflare umană sărbătoreşte naşterea lui Iisus Hristos. Acestuia îi sunt asociate astăzi o mulţime de obiceiuri adânc împământenite cum ar fi împodobirea bradului, mersul cu colindul sau oferirea de cadouri celor dragi. Cu secole înainte de naşterea lui Iisus, în timpul nopţilor lungi şi geroase de iarnă, europenii sărbătoreau întoarcerea luminii şi renaşterea naturii care urma să se întâmple o dată cu venirea mult aşteptatei primăveri. În ţările nordice aceste sărbători erau cunoscute sub numele de Yule. În 25 decembrie, data solstiţiului de iarnă conform calendarului păgân, taţii împreună cu fii aduceau din pădure cel mai mare buştean pe care îl puteau găsi şi îi dădeau foc.

Până în anul 350, când Papa Iulius I a declarat sărbătoarea oficială a naşterii lui Isus pe 25 decembrie, creştinii au ignorat data calculată de Sextus Julius Africanus şi au început să celebreze Crăciunul după calendarul iulian, pe 6 ianuarie (data solstiţiului egiptean, când era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară. Tot atunci grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin), aşa cum se mai celebrează în unele locuri şi în zilele noastre.

În timp ce romanii păgâni (termenul păgân nu are aici nici o conotaţie negativă şi reprezintă o persoană care aparţine unei religii politeiste) îl venerau pe Zeul Soare, o nouă religie îşi făcea loc prin imperiu. La început creştinii nu sărbătoreau naşterea lui Iisus, învierea acestuia reprezentând partea esenţială a noii religii. Ba chiar a existat o puternică opoziţie la celebrarea zilelor de naştere a martirilor şi a lui Iisus. Numeroşi părinţi ai bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naştere, când, de fapt, sfinţii şi martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebraţi la data martiriului lor, adică la data „adevăratei lor naşteri” din perspectiva bisericii. Mulţi creştini ai primelor secole erau scandalizaţi şi de veselia şi festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscenţă a păgânismului.

INAINTE